Un incendiu puternic a cuprins, duminică dis-de-dimineață, un imobil din localitatea olteană Cîrlogani, clădire în care funcționa o brutărie.
Alarma a fost dată în jurul orei de 07.30, când de sub acoperișul imobilului au început să iasă nori groși de fum. La fața locului au ajuns pompierii cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj SMURD.
„În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, pe o suprafață de 100 de metri pătrați, cu degajări mari de fum. Pompierii au acționat mai bine de o oră și jumătate pentru izolarea și lichidarea incendiului, existând pericolul ca focul să se extinde la întreaga construcție. A ars acoperișul brutăriei pe circa 100 de metri pătrați și au fost afectate tavanele din șase încăperi, pereții încăperilor și o ușă din PVC”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu.
Cauza probabilă a incendiului a fost coșul de evacuare a fumului neizolat corespunzător față de materialele combustibile, susțin pompierii.