Bicicliști loviți de o mașină condusă de un șofer beat, cercetați de polițiști

În urma accidentului petrecut duminică seară între localitățile Găneasa și Pleșoiu, unde un autoturism a lovit doi bicicliști care mergeau în aceeași direcție, polițiștii îl vor lua la întrebări nu doar pe șofer, care s-a dovedit că băuse înainte de a se urca la volan, ci și pe victimele sale.

Și asta din cauză că și cei doi bicicliști gustaseră câteva ceva înainte de a pleca la drum.

„La data de 09 aprilie a.c., pe raza localității Pleșoiu, un bărbat, de 50 de ani, din Slatina,  în timp ce conducea autoturismul din direcția Drăgășani către Găneasa, nu a observat doi bicicliști, care se deplasau în aceeași direcție de mers, și i-a accidentat. Cei doi bicicliști, din municipiul Slatina, au fost testați cu aparatul alcoolscop, rezultatul fiind de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat, respectiv 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma testării conducătorului auto cu aparatul alcoolscop, rezultatul a fost de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, agentul principal Alexandra Dicu.

Celor trei persoane implicate în evenimentul rutier le-au fost recolate probe biologice de sânge, în vederea stabirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here