Primăria Slatina distribuie 6000 de tichete sociale cu ocazia Paștelui/Unde pot fi valorificate

Primăria municipiului Slatina anunță demararea acțiunii de distribuire a tichetelor sociale începând de miercuri, 12 aprilie, operațiune ce se va derula prin intermediul Poștei Române.

„Astfel, din numărul total de 6.100 cereri depuse inițial în acest sens de către persoanele vizate, respectiv persoane cu handicap grav/accentuat și pensionarii cu un venit lunar net de maximum 1.000 lei, vor primi propriu-zis tichetele sociale menționate un număr de 5.964 persoane”, se arată într-un comunicat de presă al primăriei.

Acțiunea de depunere a cererilor pentru tichetele sociale s-a derulat în perioada 16 ianuarie – 28 februarie, persoanele direct vizate având posibilitatea de a folosi în acest sens fie unul dintre zece puncte amenajate pe raza întregului oraș, fie direct site-ul Primăriei municipiului Slatina www.primariaslatina.ro.

Tichetele sociale, în valoare cumulată de 100 lei/beneficiar, vor putea fi utilizate pentru achiziţionarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte.

Beneficiarii vor putea valorifica tichetele sociale în cadrul unui număr de 122 de unități comerciale de pe raza municipiului.

„Lista completă a acestor unități comerciale va fi atașată fiecărui tichet social ce va fi distribuit beneficiarilor”, se mai arată în comunicatul primăriei.

Consultă LISTA unităților comerciale la care pot fi valorificate tichetele sociale de Paște AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here