Controale la bisericile din Olt chiar înainte de Paște – FOTO / VIDEO

Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt desfăşoară, în această perioadă, acţiuni de control la principalele lăcaşuri de cult din judeţ, în vederea evaluării condiţiilor de securitate la incendiu.

Având în vedere prevederile Legii nr. 307/2006, ISU Olt a solicitat tuturor Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din județ să execute controale de prevenire la lăcașurile din cult din zona de competență, iar la Slujba de Înviere să asigure, cu personal din cadrul SVSU, monitorizarea și prima intervenție în cazul producerii unor situații de urgență.

 

 

Pe timpul controalelor se verifică dacă sunt asigurate următoarele măsuri:

– stabilirea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor, cu accent pe utilizarea focului deschis, evacuarea persoanelor participante la slujbele religioase, amplasarea suporturilor pentru lumânări în afara bisericii şi menţinerea accesului liber pe căile de intervenţie;

– limitarea accesului credincioşilor în lăcaşurile de cult, până la capacitatea normată, îndepărtarea covoarelor nefixate pe pardoseală şi menţinerea uşilor de pe căile de acces şi evacuare în poziţie deschisă pe timpul slujbelor religioase, organizarea, de preferinţă, a manifestărilor cu public numeros în exterior;

– verificarea existenţei mijloacelor iniţiale de stingere şi instruirea personalului pentru cunoaşterea modului de funcţionare a stingătoarelor, a mijloacelor tehnice P.S.I. şi a posibilităţii alimentării cu apă în caz de incendiu;

– stabilirea modalităţilor de alertare operativă a forţelor de intervenţie.

 

 

 

„În Noaptea de Înviere, pompierii vor fi prezenţi în bisericile şi mănăstirile din judeţ cu afluenţă mare de persoane, pentru a elimina orice risc de izbucnire a unui incendiu şi pentru a ca slujbele religioase să se desfăşoare în condiţii de siguranţă”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutoneirul major Alin Băsășteanu.

Subunitățile de intervenție vor asigura, cu forțe și mijloace specifice, la Mănăstirea Brâncoveni, Mănăstirea Călui, Mănăstirea Clocociov, Catedrala Episcopală Slatina, Biserica Sfântul Nicolae Obrocari Slatina și Catedrala Adormirea Maicii Domnului Caracal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.