Primăria Slatina și Consiliul Local anunță deschiderea sesiunii de participare pentru depunerea de proiecte în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. Proiectele pot fi depuse de către persoane fizice și juridice fără scop patrimonial, asociații și fundații, în următoarele domenii: cultură, sport, educație, culte religioase, învățământ, sănătate etc.
Programele și proiectele trebuie să fie de interes public local și să promoveze/adauge identitate imaginii municipiului Slatina.
„Ultima zi pentru depunerea proiectelor 19 mai, orele 16.30, la registratura Primăriei municipiului Slatina. Informații suplimentare în acest sens, inclusiv regulamentul de participare, pot fi aflate pe site-ul Primăriei municipiului Slatina – www.primariaslatina.ro, secțiunea «Informații de interes public»”, se arată într-un comunicat al municipalității.
Suma aprobată și prevăzută în bugetul autohton pe acest an pentru finanțarea nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes public local este de 700.000 de lei.