Polițiștii olteni de la rutieră au aplicat aproape 1000 sancțiuni contravenționale, au reținut 29 de premise de conducere și au constatat 16 infracţiuni în timpul acțiunii ,,SPEED”, desfășurată, săptămâna trecută, la nivel naţional.
În cadrul operațiunii „SPEED”, derulată în perioada 17 – 23 aprilie, la nivel național, pentru creșterea siguranței traficului rutier, prin impunerea respectării regimului legal de viteză, polițiștii olteni au constatat 10 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice și au aplicat 981 de sancțiuni contravenționale, prevăzute de legislația rutieră.
De asemenea, au fost reținute 29 de permise de conducere și au fost retrase 15 certificate de înmatriculare
„Pentru constatarea abaterilor, polițiștii au folosit 11 echipamente radar, dintre care 6 montate pe autospeciale inscripționate şi 5 montate pe autovehicule neinscripționate”, a precizat purtătorul de cuvânt al Insectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, agentul principal Alexandra Dicu.
Pentru încălcarea regimului legal de viteză, au fost aplicate 554 sancțiuni, 13 conducători auto depășind viteza maximă legal admisă cu mai mult de 50 km/h.
În funcție de categoria permisului de conducere, au fost applicate 968 de sancțiuni pentru posesorii categoriei ”B” şi 12 pentru categoria ”C”.
„În funcție de încadrarea contravențională a abaterii săvârșite, au fost aplicate 257 de sancțiuni pentru depășirea cu 10 – 20 km/h a vitezei maxime admise, 164 de sancțiuni pentru depășirea cu 21 – 30 km/h a vitezei maxime admise, 93 sancțiuni pentru depășirea cu 31 – 40 km/h a vitezei maxime admise şi 27 de sancțiuni pentru depășirea cu 41 – 50 km/h a vitezei maxime admise”, a mai spus ofițerul de relații cu presa al IPJ Olt.