Numărul de accidente de muncă înregistrat în ultima perioadă, precum și gravitatea acestora, îi îngrijorează pe inspectorii de muncă. Este motivul pentru care aceștia își intensifică acțiunile de verificare și monitorizare a modului în care se respectă prevederile legale în domeniul securității și sănătății în muncă, precum și asupra modului în care angajatorii realizează, în șantierele temporare și mobile, măsurile de securitate și sănătate dispuse de inspectorii de muncă.
Grupul țintă îl reprezintă angajatorii şi lucrătorii cu activitate în domeniul construcţiilor, cu precădere pe linia utilizării de către lucrători a echipamentelor de muncă specifice domeniilor construcţiilor de clădiri şi a lucrărilor speciale de construcţii.
Campania de control se va desfăşura în două etape: prima etapă se va desfășura în luna aprilie și va consta în informarea principalilor actori din județ cu activitate în domeniul construcțiilor privind modul de derulare a campaniei și tematica abordată; a doua etapă se va derula în prioada mai – noiembrie și prevede verificarea, prin acțiuni de control, la angajatori a modului de implementare a prevederilor legale care au făcut obiectul campaniei, în perioada mai – noiembrie 2017.
„Obiectivele principale ale acțiunii sunt creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi lucrătorilor din domeniul construcţiilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, pentru promovarea stării de bine la locul de muncă, cu consecinţe benefice în plan social şi profesional. Un alt obiectiv este încurajarea unei abordări participative prin implicarea angajaților și angajatorilor în diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale, aplicabile în domeniul construcţiilor, dar și promovarea bunelor practici în acest domeniu de activitate economică”, a explicat șeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt, Cristian Ungureanu.