Polițiștii din Olt au făcut prăpăd în minivacanța de 1 Mai: Amenzi de peste 120.000 lei

Aproape 200 de polițiști olteni au fost de serviciu, de 1 Mai, pentru ca Ziua Internaţională a Muncii să fie petrecută în liniște și siguranță. Oamenii legii au efectuat zeci de acțiuni și controale, în urma cărora au fost aplicate aproape 500 de amenzi, în valoare de peste 120.000 de lei.

Astfel, în perioada 28 aprilie – 1 mai, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, investigaţii criminale, de la investigarea criminalității economice şi luptători de intervenţie rapidă au efectuat 38 de acțiuni și controale, în urma cărora au fost aplicate 496 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 125.000 de lei.

„Din totalul amenzilor contravenţionale, 31 au fost la Legea nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 460 au vizat încălcări ale O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (199 pentru conducere cu viteză excesivă)”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt.

Totodată, oamenii legii au reținut 21 de permise de conducere aparținând unor șoferi care au fost prinși încălcând regulile de circulație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here