Ludovic Orban şi-a depus luni moţiunea pentru candidatura la preşedinţia PNL, printre organizațiile județene care îl susțin numărându-se și PNL Olt, prezentă la eveniment printr-o delegație de 12 persoane, condusă de liderul filialei, Ion Moisescu.
„PNL Olt îl susține la președinția partidului pe Ludovic Orban”, a declarat, sec, pentru OLT-ALERT, Ion Moisescu, președintele organizației.
Din delegația liberalilor olteni prezentă la depunerea moțiunii de către Ludovic Olrban au mai făcut parte Ana-Maria Ciaușu, Ionuț Dima, Gabriel Buliteanu, Liviu Voiculescu, Ioana Gheorghiță, Andreea Asan, Daniel Tudor, Ion Ciocan, Valentin Albăstroiu, Cătălin Giurea și Ionuț Neacșu.
La depunerea moțiunii, Ludovic Orban a spus că se va bate ”pentru promovarea ideilor de libertate şi democraţie imediat de după Revoluţie”.
„Oficial mi-am depus candidatura la funcţia de preşedinte al PNL. Am depus proiectul de moţiune cu numele «Partidul Naţional Liberal, Forţa Dreptei». Am alături de mine o echipă de oameni serioşi, de caracter, puternici, oameni care au reuşit în competiţiile electorale, oameni care fac cinste PNL. Sunt un om credincios, îmi iubesc familia, îmi iubesc ţara, sunt un liberal convins, un liberal până în măduva oaselor. Mă bat pentru promovarea ideilor de libertate şi democraţie imediat de după Revoluţie. Nu am dat înapoi în nicio bătălie, niciodată nu am fugit de pe câmpul de luptă”, a declarat Ludovic Orban, potrivit Mediafax.
Fostul ministru al Transporturilor a mai spus că are ca prioritate „transformarea administraţiei publice în partener al cetăţeanului” şi întărirea autonomiei locale.