Ştirbu vrea ca parlamentul să pună presiune pe guvern pentru Autostrada Piteşti-Craiova

Deputatul Gigel Ştirbu a pregătit un proiect de lege prin care, după ce va fi adoptat, parlamentul să poată pune presiune pe guvern silindu-l să demareze lucrările la demult promisă autostradă care să lege Craiova de Piteşti, via Slatina. Ştirbu speră ca iniţiatorii proiectului legislativ să fie toţi cei 44 de parlamentari din cele cinci judeţe ale Olteniei, astfel încât şansele ca legea să fie aprobată în cele două camere ale parlamentului să crească. Deputatul liberal a prezentat, vineri, proiectul de lege, în premieră, la Slatina, în cadrul unei conferinţe de presă.

La primul articol, proiectul aprobă „executarea obiectivului de investiţii Autostrada Craiova-Pitești, denumită «Autostrada Oltenia»”

Cel de-al doilea articol prevede că „obiectivul de investiţii Autostrada Oltenia se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinaţie, din credite externe și din fonduri europene disponibile în cadrul exercițiului financiar multianual 2014-2020”.

„Trebuie să punem, oarecum, presiune pe guvern, indiferent ce culoare politică are acest guvern sau indiferent ce componentă doctrinară are acest guvern, că este vorba de acest guvern, de următorul guvern sau de următoarele guverne. În cele cinci guverne care s-au succedat din 2007 până azi, respectiv Guvernul Tăriceanu, Guvernul Boc, Guvernul Ponta, Guvernul Cioloş şi, iată Guvernul Grindeanu, s-a discutat despre această investiţie. Nu s-a realizat, nici măcar nu s-a introdus o cupă de excavator în pământ. Nu s-a realizat absolut nimic. Şi am ajuns la concluzia că trebuie să punem presiune, din punct de vedere legal, pe guvern, ca cei care vor veni după acest guvern, sau poate chiar acest guvern, să fie obligat prin lege să demareze această investiţie”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, parlamentarul liberal.

Proiectul legislativ mai arată că ministerul responsabil pentru coordonarea realizării obiectivului de investiţii este, evident, Ministerul Transporturilor, stabilind un termen de execuţie a autostrăzii de patru ani de la data intrării în vigoare a legii.

„Această iniţiativă poate fi amendată în toate fazele pe care ea le va parcurge în Parlamentul României. În situaţia în care această iniţiativă legislativă va trece de parlament, guvernul va fi obligat ca în maximum un an de zile să înceapă investiţia. În situaţia în care nu respectă termenul guvernul încalcă legea. Am spus că toţi cei 44 de parlamentari din cele cinci judeţe ale Olteniei sunt obligaţi, dacă putem spune aşa, să fie co-semnatari şi co-iniţiatori la această proiecţie legislativă”, a mai spus Gigel Ştirbu.

Promisa autostradă Craiova – Slatina – Piteşti a revenit, recent, la statutul de drum expres, propus în urmă cu mai mulţi ani de Guvernul Tăriceanu şi pentru care s-a şi elaborat, în 2007, un studiu de fezabilitate. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat că proiectul de execuţie va fi scos la licitaţie în curând şi că drumul expres care va lega Piteştiul de Craiova va fi dat în folosinţă peste doi ani.

Ştirbu susţine însă că primit un răspuns oficial de la Ministerul Transporturilor în care se arată că în bugetul pe anul în curs a fost alocată o sumă de bani care, în opinia parlamentarului, este cu mult prea mică faţă de nevoia unui asemenea proiect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here