FOTO De 1 iunie, Slatina a redevenit Orașul Copiilor/Esplanada, luată cu asalt de mii de copii

Pe 1 Iunie, de Ziua Internațională a Copiilor, Slatina a redevenit, pentru al cincilea an consecutiv, Orașul Copiilor. Cu acest prilej, municipalitatea a organizat o serie de concursuri dotate cu premii constând în acordarea de triciclete, trotinete, biciclete, role, skateboard-uri, palete de badminton, mingi de baschet, mingi de fotbal etc. Cei mici nu s-au lăsat aşteptaţi prea mult, încă de la primele ore ale dimineţii mii de copii şi părinţi luând cu asalt locul unde s-a desfăşurat totul, esplanada din faţa Casei Sindicatelor.

Anul acesta, în organizarea Primăriei și Consiliului Local Slatina, evenimentul ”Slatina – Orașul Copiilor” a avut drept scop angrenarea copiilor cu vârste între 3 și 14 ani în diverse activități cultural-educative și sportive. Între orele 9.00 – 14.00, pe Esplanada din fața Casei de Cultură a Sindicatelor, copiii au avut parte de o serie de surprize și foarte multe premii.

Astfel, pentru copiii cărora le plac provocările, sub genericul „Pașapoarte de copilărie”, municipalitatea a pregătit o serie de ateliere interactive pe care ei a trebui să le parcurgă pentru a primi, la final, o ștampilă pe „Pașaportul de copilărie”.

A fost vorba de ateliere de jocuri interactive și improvizație, pictură pe bloc de desen, pictură pe figurine de gips, creare de felicitări și pictat de baloane, alte jocuri precum șotron, coardă elastică, desene pe asfalt, Omul negru a venit, jocuri virtuale, tragere cu arcul, pistol cu bile – airsoft, aruncarea la coș de baschet, badminton etc.

Premiile au fost acordate în urma extragerii din urne a tichetelor, pe categorii de vârstă: între 3-4 ani; între 5-6 ani; între 7-9 ani; între 10-14 ani; Premii de participare și Marele Premiu.

Premiile acordate au fost şase triciclete, şase trotinete, şase biciclete, 12 perechi role, şase skateboard-uri, şase seturi palete badminton, cinci mingi de baschet, şase rachete de tenis de câmp, cinci mingi fotbal, cinci rucsacuri, şase ghiozdane complet echipate, 10 penare complet dotate, cinci cărți de colorat, cinci seturi de culori, trei figurine (păpuși), trei mașini, cinci jocuri ”Micul artist – Meșterul Olar”, cinci jocuri ”Atelierul de creație”, 25 de caiete de matematică, 25 de caiete dictando şi cinci jocuri puzzle x 500 piese.

Printre cei mici a fost prezent şi primarul Slatinei, Emil Moţ, însoţit de cei doi viceprimari, Claudiu Stăncioiu şi Gigi Vâlceleanu.

„Este incredibil cât de mulţi copii au venit pe Esplanadă. Noi am pregătit 2.500 de taloane şi deja, de la primele ore, noi distribuisem aproximativ 1.800, fiind un aflux de copii. Le vom suplimenta şi nu poate decât să mă bucure acest lucru. Avem pregătite cinci ateliere pentru ei şi, după cum se poate vedea, toate atelierele sunt pline, sunt cozi peste tot, iar atelierul virtual are cel mai mare succes posibil – cu ochelarii virtuali – copiilor le place foarte mult. Este o zi superbă şi încercăm să le facem celor mici cât mai multe bucurii”, a declarat emil Moţ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here