Polițiștii din Olt s-au confruntat, săptămâna trecută, cu mai multe incidente rutiere provocate de șoferi care s-au urcat băuți la volan. În două cazuri, cei aflați sub influența alcoolului au provocat pagube serioase unor autoturisme parcate. De altfel, polițiștii olteni au depistat, într-un timp scurt, mai mulți conducători auto care au plecat la drum sub influența băuturilor alcoolice.
Astfel, un bărbat din comuna Găneasa a sesizat Poliția, zilele trecute, susținând că autoturismul pe care l-a lăsat parcat în afara părții carosabile, a fost lovit de un alt autoturism, condus de un bărbat, de 50 ani, din municipiului Slatina. Din fericire, în urma impactului nu au rezultat victime.
În baza sesizării, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.6 Găneasa s-au deplasat la fața locului și au procedat la testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto, rezultând o concentrație de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Bărbatul, de 50 ani, a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, agentul principal Alexandra Dicu.
Un incident asemănător s-a petrecut, tot săptămâna trecută, în comuna Fărcaşele, unde un tânăr, de 28 ani, din localitate, a condus un autoturism și, din cauza neadaptării vitezei de deplasare, a derapat, acroșând două autoturisme care se aflau staţionate în faţa unei locuinţe.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,46 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Totodată, acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În ambele cazuri se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
De altfel, polițiștii olteni au depistat, într-o singură zi, mai mulți conducători auto care au plecat la drum sub influența băuturilor alcoolice.
Sâmbăta trecută, polițiștii slătineni au depistat, în trafic, un bărbat de 49 ani, din comuna Tia Mare, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mânăstirii din municipiul-reședință de județ, având o concentraţie de 0,57 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.
În aceeași zi, polițiștii din Balș au depistat, în trafic, un bărbat de 30 ani, din comuna Bârza, în timp ce conducea un autoturism pe raza orașului fără a poseda permis de conducere şi având o concentrație de 0,52 mg/l alcool.
Tot sâmbătă, polițiștii au depistat în trafic un bărbat, de 45 ani, din orașul Scorniceşti, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității având o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
Și tot în Scornicești oamenii legii au depistat în trafic, duminică, un bărbat din localitate în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, având o concentrație de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Toți aceștia vor trebui acum să dea socoteală pentru faptele lor. Fenomenul acesta este însă tot mai întâlnit pe șosele în ultima vreme, lucru îngrijorător în contextul în care numărul accidentelor rutiere soldate cu morți și răniți este, și el, unul în continuă creștere.