Polițiștii din Olt, acțiuni pentru prevenirea accidentelor în care sunt implicate ambulanțe/VIDEO

Polițiștii rutieri desfășoară, în aceste zile, acțiuni pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicate ambulanțe.

Mai precis, în perioada 12 – 13 iunie, efectivele poliției rutiere din cadrul  I.P.J Olt vor acționa, pe raza întregului județ, în scopul prevenirii accidentelor rutiere în care sunt implicate ambulanţele.

Aceste acțiuni au loc în contextul în care, de multe ori, ambulanțele sunt blocate în trafic, în ciuda semnalelor acustice şi luminoase în funcțiune, din cauza autoturismelor care circulă bară la bară, precum în imaginile video de mai jos.

”Scopul acțiunii este facilitarea deplasării în regim de urgenţă a autospecialelor serviciilor de ambulanţă şi SMURD, precum și conştientizarea celorlalți participanţi la trafic asupra necesităţii respectării semnalelor acustice şi luminoase”, a declarat purtîtorul de cuvânt al IPJ Olt, agentul principal Alexandra Dicu.

Pentru prevenirea implicării în evenimente rutiere nedorite și asigurarea unui climat de normalitate, polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto să respecte regulile de circulație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here