Elevi din Olt, ELIMINAȚI din examenul de bacalaureat pentru tentativă de fraudă

Doi candidați olteni care participau, luni, la proba scrisă de limba și literatura română a Bacalaureatului au fost eliminaţi din examen după ce au fost prinși în timp ce încercau să copieze.

„Vorbim despre o elevă din comuna Văleni, care susţinea proba scrisă la limba și literatura română la Liceul Teoretic «Tudor Vladimirescu» din Drăgăneşti-Olt, şi de un elev din Scorniceşti, care susţinea examenul la Liceul Tehnologic «Constantin Brâncoveanu» din această localitate”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Școlar Județean Olt, Mirela Paraschiv.

În vreme ce absolventa prinsă călcând pe bec se folosea de o fiţuică, tânărul încerca să obțină o notă bună cu ajutorul telefonului.

2.682 de candidaţi din Olt s-au înscris pentru susținerea primei probe scrise a examenului de bacalaureat.

Examenul va continua marţi cu proba la limba şi literatura maternă, miercuri urmând să aibă loc proba obligatorie a profilului, matematică sau istorie.

Ultima probă scrisă este programată vineri, 30 iunie. Afişarea primelor rezultate de la Bacalaureatul 2017 este prevăzută pe 5 iulie, când vor putea fi depuse şi contestaţiile.

Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 10 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here