Bărbatul din Cilieni rănit luni, când a suferit arsuri de gradele II și III pe 70% din suprafața corpului după ce a dat foc gunoiului din curtea casei, a fost preluat, marți, din Slatina, de un elicopter SMURD și transportat la Spitalul de Arși din București.
Decizia medicilor ca pacientul să fie transferat la spitalul de specialitate din Capitală a fost luată după ce starea bărbatului nu a înregistrat semne de îmbunătățire.
„Pacientul a fost preluat de la Slatina de elicopterul SMURD Craiova în jurul orei 13.00 și transportat la Spitalul de Arși din București”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu.
Bărbat din Cilieni s-a ales cu arsuri foarte grave, de gradele II și III, pe 70% din suprafața corpului după ce, luni după-amiază, a dat foc gunoiului din curte, acțiune care a antrenat explozia mai multor recipiente (spray-uri).
Victima a primit primul ajutor de la paramedicii echipajului SMURD Stoenești, care au transportat pacientul, ulterior, la spital.
Incendiul nu s-a propagat la restul gospodăriei, astfel că nu a fost nevoie de intervenția echipajelor de stingere.