Tribunalul Olt a decis: Ce se întâmplă cu traficanţii de droguri care vindeau substanţe interzise copiilor

Traficanții de droguri din Slatina, arestați preventiv luna trecută şi trimişi recent în judecată de procurori, rămân după gratii, a decis luni, 17 iulie, Tribunalul Olt.

Este vorba de Marius Ionuţ Iordache, Claudiu Silviu Manda, Marius Ionuţ Manda, Petrişor Rareş Denghel, Cezar Bogdan Jumate şi Ilie Leonard Lale, în cazul cărora instanţa a decis că trebuie să menţină măsura arestării preventive. Totodată, Anei Lilea, şi ea inculpată în dosar, scoasă de sub măsura arestului preventiv şi supusă controlului judiciar de Curtea de Apel Craiova, i se menţine această măsură.

Inculpaţii au drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare împotriva încheierii de luni a instanţei.

Cele şapte persoane au fost reţinute la începutul lunii iunie şi, ulterior, arestaţi după ce polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate Olt au efectuat, sub coordonarea unui procuror DIICOT, mai multe percheziții domiciliare în Slatina pentru destructurarea unui grup infracțional care ar fi comercializat, vreme de aproape doi ani, substanțe interzise către diverse persoane din județ. Din rețea făcea parte și un brancardier al Spitalului Județean de Urgență Slatina.

De la domiciliile acestora oamenii legii au ridicat 19 plicuri cu substanțe etnobotanice, alte 30 de grame de aceleași substanțe, trei plicuri conținând o substanță albă și 13 plicuri cu material vegetal uscat. De asemenea, oamenii legii au ridicat opt telefoane mobile și un pistol cu bile de calibru 4,5 milimetri, peste 1,6 miliarde lei vechi peste 6.000 de euro și 100 de dolari.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în momentul în care primeau o comandă, membrii grupului se deplasau cu autoturismele în diferite zone din  municipiul Slatina unde livrau comenzile încasând sume între 10 şi 25 lei, în funcţie de produs, respectiv ţigarete confecţionate sau  produse cu materiale vegetale.

Traficanţii obișnuiau să vândă substanțe interzise nu doar consumatorilor adulți, ci și copiilor, mulți dintre aceștia fiind ulterior internați în spital din cauza efectelor nocive ale drogurilor.

„În urma investigaţiilor efectuate în cauză s-a constatat că respectivele produse comercializate de către membrii grupului au provocat consumatorilor de astfel de produse, în special minori, stări de somnolenţă, de debarasare de la viaţa cotidiană, fie pe termen scurt  fie pe termen lung iar mulţi dintre aceştia au avut perioade  în care, după consumarea acestor produse,  au fost internate în stare gravă în unităţi spitaliceşti”, spun procurorii DIICOT

Recent, grupul a fost trimis în judecată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here