Accident rutier în Olt: O întreagă familie a ajuns la spital / FOTO+VIDEO

Patru persoane, doi fraţi, dintre care un minor, şi părinţii lor au ajuns la spital, duminică dimineaţă,  după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe DN 6, între localităţile Dăneasa şi Radomireşti. Este vorba de o familie din Dolj care mergea la mare.

Potrivit unor surse, şoferul susţine că ar fi încercat să evite o groapă, a pierdut controlul volanului şi autoturismul s-a răsturnat pe câmp.

La faţa locului au ajuns pompierii SMURD de la Garda Stoeneşti şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Olt.

„În accident a fost implicat un singur autoturism în care se aflau patru persoane. Echipajul SMURD a transportat la Centrul de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Caracal două victime, un minor de 14 ani, cu echimoză la ochiul drept, şi pe sora acestuia, de 21 de ani, cu plagă de patru, cinci centimetri la membru inferior drept, în zona gleznei. Celelalte două victime, cu diverse traumatisme, au fost transportate cu ambulanţele tot la Spitalul Caracal”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu.

Ulterior, toate cele patru victime au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Poliţiştii au demarat verificări în acest caz pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc tragicul eveniment. Oamenii legii fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here