Dezbaterile pe marginea acestei importante inițiative legislative au evidențiat existența unor contradicții extrem de grave în miezul societii românești. Există realmente o categorie de cetățeni mai egală decât ceilalți cetățeni. Generic vorbind, ne referim la persoanele care lucrează în instituțiile de forță ale statului, incluzând aici și justiția. Aceștia beneficiază de salarii mult mai mari decât ale celorlalți români, de posibilitatea de a ieși la pensie mult mai repede, de pensii la fel de speciale cum le sunt și veniturile și de grade militare care le upgradează nivelul de trai, atâta timp cât sunt activi dar și după ce devin inactivi. Suntem o țară cu peste 2000 de generali. Aproape niciunul dintre aceștia nu a participat la vreun război.
Beneficiile extraordinare de care se bucură cetățenii care lucrează în instituțiile de forță, unde media salariilor și respectiv a pensiilor este de câteva ori mai mare decât media pe țară, demonstrează faptul că România a devenit an de an tot mai puțin democrată, îndreptându-se din ce în ce mai pronunțat către structura unui stat de forță.
Numărul uluitor de înalte grade militare, media foarte ridicată a salariilor și a pensiilor, precum și șansa de a părăsi viața activă mult mai devreme nu sunt însă uniforme în interiorul respectivelor instituții de forță. Inechități flagrante există și acolo. În interiorul fiecărui serviciu secret, în interiorul MAPN sau MAI sau al puterii judecătorești, există diferențe extrem de mari între diferitele categorii de personal. Din această perspectivă, media acoperă printr-un banal calcul aritmetic venituri exorbitante și camuflează venituri prea mici.
Pe de altă parte, trebuiesc făcute din capul locului două afirmații. Unu. Este necesar într-o societate ca anumite meserii să fie plătite mai consistent decât altele. Există profesii care sunt periculoase sau care sunt deosebit de grele, chiar epuizante și în cazul acestora, în mod evident, pentru a le face atractive, sunt necesare ajustări în sus ale salariilor și respectiv ale pensiilor și ajustări în jos legate de anii de muncă obligatorii. Doi. Nu toți angajații acestor instituții muncesc și trăiesc în aceleași condiții cu grad ridicat de risc. De pildă, în SRI, una este munca unor ofițeri operativi și cu totul alta a celor care lucrează în birou. Una este munca specializată care presupune o pregătire superioară sub toate aspectele și alta este munca prestată de un sereist care lucrează ca tâmplar sau ca zugrav, ca șofer sau ca frizer, ca femeie de serviciu sau casieriță. Între aceștia pot și trebuie să existe diferențe de tratament. Dar este inadmisibil ca un zugrav de la SRI să fie plătit de câteva ori mai mult decât orice alt zugrav din România.
Când au fost obținute diverse avantaje, diverse facilități pentru reprezentanții instituțiilor de forță, în special sub coordonarea lui Gabriel Oprea și cu sprijinul PSD, nimeni nu s-a gândit la unele dintre discrepanțele pe care le-am semnalat mai sus. Dar astăzi dezbaterile pe marginea proiectului de lege, care încearcă să cârpească această realitate, scot la lumină toate inechitățile.
Inechitățile sunt atât de mari încât statul român nu va mai avea în mod cert foarte curând posbilitatea de a achita pensiile nici din bugetul de pensii și nici din bugetele speciale ale caselor de pensii din instituțiile de forță. Singura soluție este ca, fără a fi încălcată Constituția și fără a fi încălcat principiul care garantează dreptul câștigat, să se se umble totuși în viitor la cuantumul real al unora dintre aceste pensii speciale.
Ce preconizează în acest moment Guvernul? În esență, un singur lucru. Să blocheze legal posibilitatea încasării unor pensii mai mari decât salariile pe care le-a avut persoana respectivă și să blocheze în același timp creșterea exponențială a acestora în raport cu măririle de salariu ale persoanelor rămase în activitate. Este doar o simplă cârpeală. Care nu face altceva decât să amâne cu foarte puțin timp deznodământul respectiv, implozia sistemului piramidal al pensiilor din România.
Dacă Guvernul PSD plus ALDE nu ar fi în totalitate aservit sistemului de forță, inițatorii legii ar avea posibilitatea introducerii, pentru anumite categorii de pensionari și peste un anumit cuantum al pensiilor, a unui sistem progresiv de impozitare. Pentru unele persoane din sistem, în mod scriptic, pensiile ar continua să fie la fel de mari dar în reaitate, prin sistemul de impozitare, o parte dintre bani s-ar putea întoarce la bugetul de stat. În felul acesta, ar putea fi restabilită o echitate. Nici această operație însă nu ar putea fi făcută în mod uniform pentru toate categoriile implicate. Și aici ar trebui să existe unele excepții. De pildă, unui om care și-a riscat viața pe teatrele de luptă, nu cred că ar trebui să i se tundă pensia prin impozitare progresivă în măsura în care această operație îi este aplicată unei persoane, care a lucrat toată viața în birou, neasumându-și niciun fel de riscuri.
Nu am dat decât puține exemple. Dar acestea sut suficiente pentru a semnala cât de complexă este problema ca atare a acestor salarii și pensii speciale. Atât de complexă încât abordarea nu poate fi făcută pe picior. Nici de către Guvern și cu atât mai mult nici în cazul dezbaterilor parlamentare. Tratarea greșită a unei inechități poate crea noi traume. De pildă, s-a vorbit în aceste zile foarte mult despre un fenomen profund imoral. Numeroase persoane din institituțiile de forță se înghesuie să se pensioneze acum, beneficiind de posibilitatea de a obține un cuantum mai mare decât salariul, urmând ca, în scurt timp, să se reangajeze, eventual în aceeași instituție a statului, ca persoană civilă, pentru ca în următoriii 15-20 de ani să-și adauge la pensia uriașă și un salariu pe măsură. În aceste condiții, sub presiunea scandalului public, hodoronc-tronc, alianța PSD plus ALDE a decis să interzică prin lege ca o persoană ieșită a pensie să se poată reangaja. În acest moment, în care-mi redactez analiza, nu se știe dacă interdicția va viza doar instituții și societăți ale statului sau va funcționa și pentru sistemul privat. Cert este însă că și din această perspectivă pot fi generate contradicții grave. În definitiv, de ce o persoană aflată în putere și pensionată legal la patruzeci și ceva de ani, nu ar mai putea să muncească, adăugând dreptului legal câștigat un venit obținut tot legal în schimbul activității sale? Sau de ce în România nu ar avea acest drept dar în străinătate l-ar avea?
Acționând prostește, cu jumătăți de măsuri, făcând de fapt un blat cu instituțiile de forță, încercând să nu le supere dar, în același timp, să răspundă totuși și nemulțumirilor majorității cetățenilor, care nu sunt deloc speciali, PSD și ALDE și-au prins urechile în această dispută a Legii pensiilor.
Un comentariu de Sorin Roșca Stănescu, jurnalist.