Comisarii de la Protecția Consumatorilor Olt, controale la fast-food-uri și terase/Amenzi usturătoare

Urmărind respectarea prevederilor Legii 363/2007 privind privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relatia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protectia consumatorilor, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Olt au controlat, în ultima perioadă, zeci de unităţi specializate în alimentație publică. Aproape jumătate dintre comercianții verificați au fost amendați pentru diverse nereguli.

Au fost controlati 42 operatori economici care prestează servicii de alimentatie publică catre consumatori, respectiv unităţi specializate în fast – food, pizzerie, snack-bar, și terase.

Urmare a deficiențelor constatate s-au aplicat 18 amenzi în valoare totală de 42.000 lei si opt avertismente.

„Deficiențele de la legislaţia din domeniul protecţiei consumatorilor ce au fost constatate în cadrul acestei actiuni de control, sunt neafişarea preţurilor în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit, neafişarea la loc vizibil a codului unic de înregistrare la registrul comerţului din care să rezulte obiectul de activitate pe care îl desfăşoară, comercializarea de produse cu termenul de valabilitate depăsit, neinformarea consumatorilor asupra gramajelor pentru preparatele servite, neafisarea gramajelor pentru băuturile alcoolice, neinformarea consumatorilor asupra factorilor alergeni”, se arată într-un raport al CJPC Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here