Ziua Jandarmeriei Rurale a fost omagiată, vineri, de jandarmii olteni

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Olt a marcat, vineri, 1 septembrie, trecerea a 124 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale în România, zi cu o profundă semnificaţie pentru Jandarmeria Română.

Jandarmii olteni au participat, cu această ocazie, la un simpozion și la o expoziție de materiale documentare.

„Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Olt a marcat această zi de referință din istoria Jandarmeriei Române prin organizarea unui simpozion cu tema «Jandarmeria Rurală – 124 ani de la înființare», în cadrul căruia au fost prezentate materiale documentare privind istoricul, organizarea şi rolul structurilor rurale de jandarmi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Olt, sublocotenentul Claudia-Elena Niță. 

Promulgată la data de 1 septembrie 1893, în urma unui decret al Regelui Carol I, Legea Gendarmeriei Rurale, împreună cu Regulamentul de Aplicare al acesteia, statua Jandarmeria ca un corp militar de elită, şi cel mai important, ca instituţie naţională.

Astfel, în anul 1893, sub comanda generalului de brigadă Mihail Rasty, Inspectoratul General al Jandarmeriei coordona o structură alcătuită din patru Inspectorate de circumscripţie la Bucureşti, Iaşi, Craiova şi Galaţi, câte o companie în fiecare judeţ, secţii de jandarmerie, precum şi posturi de jandarmi la sate.

De la înfiinţare şi până în 1949, când a fost desfiinţată, instituţia Jandarmeriei Rurale a cunoscut transformări şi evoluţii, dar în esenţă a răspuns necesităţilor societăţii de a avea o forţă de poliţie în mediul rural, unde trăia 80% din populaţia ţării, forţă care să apere ordinea publică, averea şi libertăţile cetăţenilor, să vegheze la respectarea şi aplicarea legilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here