Nicolae Sulger, profesor: Voi răspunde cu DA la referendum, în semn de respect pentru conjudețeni

OLT-ALERT și-a propus să ia pulsul social pe tema organizării referendumului referitor la atribuirea denumirii Olt – Romanați județului Olt, chestionând o serie de oameni de cultură, profesori, reprezentanți ai administrației publice locale și ai unor instituții publice, oameni cu opinii argumentate. Printre cei chestionați se numără și Nicolae Sulger, profesor de pedagogie la Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu” din Slatina, fost director adjunct al acestei instituții de învățământ foarte mulți ani.

Întrebat cum va răspunde acestui deziderat, Nicolae Sulger a declarat că este de acord cu ideea ca numele fostului județ Romanați să facă parte din denumirea actualului județ Olt, asta din respect pentru conjudețenii săi de dincolo de râul Olt.

„Voi răspunde cu DA la referendum, în primul rând pentru că am respect pentru conjudețenii noștri din zona care cere ca numele fostului județ Romanați să intre în componența denumirii județului nostru. Dacă grupul de inițiativă care solicită acest lucru, caracalenii și, mă rog, toți ceilalți care îi susțin, autoritățile județului, au o asemenea intenție, dacă vor acest lucru, din respect și înțelegere pentru ei, de ce să nu îi sprijin?!”, a răspuns întrebării noastre, dacă va răspunde da sau nu la consultare, dascălul de la CNV „Nicolae Titulescu”.

Profesorul Nicolae Sulger spune că în opțiunea sa ține cont și de valoarea istorică și culturală a zonei care s-a numit, până în 1950, Romanați.

„Este o zonă încărcată de istorie și cultură, un județ foarte vechi până la desființarea lui de către autoritățile comuniste. În plus, nu se înființează și nu se desființează nimic acum, deci nu încurcă pe nimeni acest demers care se vrea numai o recunoaștere a ceea ce a fost acolo, un act simbolic. Eu totdeauna mă pun în situația celuilalt și așa fac și în cazul de față: ce ar însemna, cum ne-am simți noi, cei din stânga Oltului, dacă județul nostru ar fi șters la un moment dat de pe hartă – nu am suferi?”, se întreabă și întreabă dascălul de la CNV „Nicolae Titulescu”.

El lasă să se înțeleagă faptul că cei care nu sunt de acord cu organizarea referendumului fie nu sunt îndeajuns de informați, fie au puncte de vedere cu încărcătură politică.

„Nu am sesizat să fie o chestie necurată, care să ascundă anumite interese. Iar cei care se plâng de faptul că se vor cheltui niște bani cu organizarea referendumului sau că nu ar fi vorba de o prioritate, eu spun că lucrurile astea sunt spuse politic.

O ironie apărută chiar la o televiziune era că, după ce va fi validat referendumul, cum ne vom numi: oltean romanațean? Păi oltenii sunt doar în Olt? Vorbim de Oltenia, nu? Celor din Dolj le spuneam olteni doljeni, sau celor din Gorj – olteni gorjeni? Mă rog, ironii neargumentate”, a mai spus profesorul Nicolae Sulger.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here