Oaspeți RARI la Consiliul Județean Olt/ Pe cine a primit conducerea instituției/FOTO+VIDEO

Conducerea Consiliului Județean Olt, reprezentată de președintele Marius Oprescu și de vicepreședintele Virgil Delureanu, i-a primit, vineri duimineață, pe invitații speciali ai Festivalului „Oltenii şi Restu’ Lumii“, scriitori umoriști, artiști plastici și actori.

Printre cei cu care șefii CJ Olt s-au întreținut la o cafea s-au numărat actrița Daniela Nane de la Teatrul Bulandra București, artistul Ovidiu Lipan Țăndărică și scriitorul Cornel Udrea.

La întâlnire au mai participat primarul Slatinei, Emil Moț, viceprimarul municipiului Gigi Vîlceleanu, șefii unor instituții de cultură angrenate ăn organizarea evenimentului.

După întâlnirea de la CJ, artiștii s-au deplasat, împreună cu gazdele, la Podul Olt, pentru deschiderea oficială a festivalului. Acolo au fost primiți cu pâine și sare, au jucat o horă oltenească, au primit pașaportul de oltean și nelipsitul praz, după care au plecat în calești către Esplanada din centrul orașului, unde se va desfășura mare parte din programul festivalului, care se va întinde pe durata a trei zile.

Festivalul de umor „Oltenii şi Restu’ Lumii“ se află în acest an la cea 23-a ediție.

Programul festivalului

Vineri, 15 septembrie:

Ora 10.00 – primirea invitaţilor la Consiliul Judeţean Olt

Ora 11.00 – Vama oltenească, la podul de peste Olt

Sceneta „Frankfurt caută muiere”, cu actorii Emil Rădinoiu (Mitică din Vacanţa Mare) şi Iulian Ilinca (Fankfurt din Vacanţa);
Primirea invitaţilor – actriţa Daniela Nane (personalitatea festivalului), scriitorul Cornel Udrea, preşedintele Festivalului, actorii Emil Rădinoiu şi Iulian Ilinca, caricaturişti, epigramişti, interpreţi de umor, ansamblurile folclorice ale etniilor invitate. Vor fi prezente oficialităţile locale, Lyra Band, dansatorii de la Doina Oltului, haiduci; cei prezenţi vor gusta din pastramă, mămăligă, vin şi praz şi vor primi paşapoarte de oltean.

Ora 13.13 – Deschiderea Târgului meşterilor populari şi a Târgului „Bucătăria tradiţională românească”, pe Esplanada din centrul Slatinei;
Deschiderea butoiului cu vin şi glume – Mustăria „La Căţaua Leşinată”. Va cânta Taraful din Morunglav. Scenetă „În căutare de naş”, tot cu actorii Rădinoiu şi Ilinca;
Tot aici slătinenii vor întâlni statui vivante;
Se vor atribui funcţii şi (i)responsabilităţi, în Târg, fiind date în folosinţă şi Birourile Mobile de paşapoarte – cu caricaturiştii Vasile Trestian, Cătălin Mihalache şi alţii;
Moment artistic al ansamblurilor folclorice ale etniilor invitate, urmat de concursul de bancuri;

Ora 15.15 – Expoziţie de caricatură românească – Gabriel Bratu, la Galeria „Artis”; Expoziţia concursului naţional de caricatură şi a lui Vasile Trestian, ambele la Biblioteca Judeţeană;

Ora 16.16 – Parada portului popular;

Ora 17.17 – Expoziţie de fotografie umoristică, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”;
Petrecere cu ansamblurile folclorice din judeţ, pe Esplanadă;

Ora 20.00 – spectacol de umor cu Grupul „Vouă”, concert taraful Mitel Drăgulin şi rapsodul Constantin Ghican; trupa Etno Datina, pe Esplanadă.

Sâmbătă, 16 septembrie:

Ora 15.15 – lansări şi prezentări de carte. Invitaţi speciali: scriitorul şi dramaturgul Cornel Udrea, scriitorii George Roca, Daniel Ioniţă, Gheorghe Căpuşan; expoziţie internaţională de fotografie umoristică realizată în parteneriat cu Asociaţia Internaţională Euro Foto Art Oradea (foaierul Centrului Cultural „Eugen Ionescu”);

Ora 16.16 – Concurs epigrame;

Ora 19.00 – Festivitate premiere la concursul de interpretare dramatică, pe Esplanadă;

Ora 20.00 – Spectacol de umor: stand-up comedy Trupa „Freeze”;

Ora 21.00 – Concert Ovidiu Lipan Ţăndărică, trupa Bosquito;

Duminică, 17 septembrie:

20.15 – Reprezentaţie Teatrală, piesa „Black and White”, actori Daniela Nane, Manuela Ciucur, Mihai Marinescu, Alin Ionescu, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”;

20.00 – Concert Maria Buză şi Traful, Trupa Hara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here