Imagini TERIBILE de la accidentul din Olt în care un bărbat a MURIT după un impact DEVASTATOR

Accidentul s-a petrecut sâmbătă dimineață pe raza comunei Slătioara, la intersecția DN 65 cu DJ 677, între o autoutilitară și un autoturism Cielo, condus de un bărbat de 53 de ani, din localitatea Cîrlogani. În urma impactului devastator, acesta a murit pe loc. 

Ajunși la fața locului, pompierii au demarat imediat acțiunea de descarcerare pentru extragerea și salvarea victimei. Din păcate, bărbatul de 53 de ani avea leziuni incompatibile cu viața.


„Bărbatul din Cielo, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Cîrlogani, a fost găsit cu leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat de medicul de pe ambulanță. Șoferul autoutilitarei nu prezenta urme de traumă și a refuzat monitorizarea medicală și transportul la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu.

Pe timpul intervenției traficul rutier nu a fost oprit în zonă, circulându-se pe un singur sens.

Polițiștii fac verificări pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care a avut loc accidentul. Șoferul de pe autoutilitară este cercetat acum sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here