Paul Stănescu: Referendumul pentru familie, un demers corect și legitim pentru clarificarea art. 48 din Constituție

Inițiativa Coaliției pentru Familie de a iniția referendumul de modificarea a Constituției este unul dintre cele mai importante demersuri civice din istoria noastră posdecembristă, spune senatorul de Olt Paul Stănescu în cadrul ultimei declarații politice făcută ân plenul Senatului.

Trei milioane de cetățeni români au semnat pentru acest referendum, fapt ce nu poate fi ignorat, în ciuda criticilor care susțin altceva decât ceea ce este normal de mii de ani, mai spune parlamentarul de Olt.

„Pentru mine, susţinerea referendumului care va avea loc în această toamnă nu este doar o anumită decizie politică, ci şi o opţiune personală. Este ceea ce cred eu despre cum ar trebui să arate astăzi familia românească. Validarea acestuia ar însemna, pe de altă parte, limpezirea oricăror întrebări sau nedumeriri din societatea românească cu privire la ce înseamnă o familie şi cine anume se poate căsători în faţa statului şi a Bisericii noastre. Constituţia României ar putea fi mai clară şi nu s-ar mai specula pe marginea acestui subiect. Am rezolva o problemă.

Din perspectiva mea, familia nu poate fi decât una singură, cea formată din un bărbat şi o femeie. Restul tipologiilor sunt doar încercări de a deturna sensul familiei şi al căsătoriei. Prin urmare, demersul civic este corect şi legitim. Familia formată dintr-un bărbat şi o femeie a fost cea care a perpetuat umanitatea în istoria sa şi cea care a asigurat poporului român continuitatea. Unii spun că demersul Coaliţiei pentru Familie şi susţinerea de către PSD, PNL şi alte partide a acestui referendum ar fi o formă de intoleranţă la adresa unor minorităţi sexuale. Or, acest lucru nu este adevărat din mai multe motive. În primul rând, familia nu poate exista decât într-o anumită formă, formată dintr-un bărbat şi o femeie, întrucât rostul acesteia este, printre altele, de a concepe viaţa. Cine doreşte altceva are toată libertatea în spaţiul său privat, acolo unde bunelor moravuri şi spaţiului public le sunt interzise accesul”

În al doilea rând, indivizilor care aparţin unei minorităţi sexuale nu li se încalcă niciun drept, căci prin referendum nu li se va lua niciun drept pe care, astăzi, statul român îl acordă acestora, iar a doua zi după validarea referendumului, acesta îl va suprima. Nici acum, minorităţile sexuale nu beneficiază de vreun drept în plus care mâine le va fi luat. Prin urmare, validarea acestui referendum nu face decât să clarifice modul cum stau lucrurile în mod normal în privinţa căsătoriei. Nu face nici mai mult, nici mai puţin. Astfel că, eu invit românii să susţină acest referendum, să participe la urne şi să clarifice articolul 48 în direcţia pe care Dumnezeu a lăsat-o pe pământul acesta”, este de părere Paul Stănescu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here