Un magistrat din Olt, fost judecător, a încasat ILEGAL aproximativ 300.000 lei

Un fost judecător din Olt, actualmente pensionar, este bun de plată după ce mai mult timp a încasat atât pensie, cât și salariu, deși legea nu-i dădea dreptul la acea vreme să cumuleze cele două venituri. Fostul magistrat a fost depistat în 2011 de reprezentanții Casei Naționale de Pensii, prin încrucișarea bazelor de date ale instituțiilor, și mai are ani buni de plată, lui reținându-i-se lunar o treime din valoarea pensiei, în urma unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

La momentul când a fost găsit incompatibil, în 2011, fostul magistrat avea de returnat statului suma de aproximativ 300.000 de lei. În prezent, acesta mai are de înapoiat statului român circa 161.000 de lei. Fostul judecător oltean are în prezent o pensie de aproape 13.000 de lei. Un simplu calcul arată că dacă lunar acestuia i se reține o treime din venituri, adică aproximativ 4.335 de lei lunar, respectiv circa 52.000 de lei pe an, acesta ar putea scăpa de datorie, peste trei ani.

Chiar dacă, în cuprinsul deciziilor de pensionare emise, beneficiarii sunt atenţionaţi privind incompatibilitatea anumitor tipuri de pensie cu activităţi de natură salarială, încă există pensionari care nu ţin cont de aceste avertizări. În prezent, în evidenţele Casei Judeţene de Pensii există zeci de pensionari care au încasat atât pensie, cât şi salariu, în condiţiile în care ei nu aveau dreptul legal de a fi angajaţi. Oamenii sunt obligaţi acum să restituie banii încasaţi necuvenit.

Sursa: Gazeta Oltului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here