Cleopatra Stratan s-a transformat într-o adevărată domnişoară! Uite cât este de frumoasă

Cleopatra şi-a întrecut tatăl nu doar în înălţime, ci l-a ajuns din urmă şi pe plan muzical. Devenită celebră în multe ţări din Europa datorită melodiei “Ghiţă”, aţi fi surprinşi să vedeţi cum arată acum, la 14 ani, mogâldeaţa care a intrat în Cartea Recordurilor.

Au trecut 9 ani de când a debutat cu simpatica piesă ”Ghiță”. Cleopatra Stratan este acum o adevărată domnișoară, suplă și foarte frumoasă.

Cleopatra Stratan avea doar trei anișori când ne-a cucerit pe toți cu melodia ”Ghiță”. Piesa a prins imediat, iar micuța  interpretă a cucerit inimile românilor cu mutrița ei simpatică.

“Am o fetiţă de nota zece. Este bine, sănătoasă. Se ocupă şi de muzică, şi de şcoală, însă lecţiile la vârsta ei sunt pe primul loc. Au trecut anii, nici mie nu îmi vine să cred. Cleopatra e mai înaltă decât mine, pe tocuri, eu am 1,75 metri, ea cam 1,72 m. Piesa «Ghiţă» a fost un real succes, pentru că şi acum se vinde albumul şi primim bani de pe urma melodiei”, declara nu de mult tatăl Cleopatrei, artistul Pavel Stratan, pentru ”Click”.

În prag de buletin, Cleopatra a ajuns acum de nerecunoscut şi ai putea spune că s-a reorientat către o carieră de model. Ştie să pozeze foarte sexy şi răvăşitoare, spre aprecierea fanilor ei care o urmăresc de atâţia ani.

Sursa: click.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here