Centrul municipiului Slatina va fi transformat într-o imensă piață agroalimentară unde producători de legume și fructe, miere, brânză şi preparate din carne din tot judeţul Olt, dar și din alte zone, își vor putea desface marfa spre vânzare.
Citește și Ucigașul copilului de 14 ani din Olt, un tânăr de 20 de ani, a fost REȚINUT de procurori
Nu va fi vorba, evident, de o piață permanentă, ci doar de standuri amplasate pe esplanada din fața Casei de Cultură a Sindicatelor pentru o zi, în 10 octombrie, marcându-se astfel prin acest lucru Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti.
La eveniment, unde se mizează pe vânzarea produselor expuse la prețuri mai mici, de producători, în comparație cu cele practicate de comercianții din piețele agroalimentare, vor participa parlamentari de Olt, politicieni și reprezentanți unor instituții zonale și ai administrației publice locale.
Potrivit directorului Direcției Agricole Județene (DAJ) Olt, Emil Marinescu, la deschidere este așteptat și ministrul Agriculturii, Petre Daea.
„Domnul ministru a Agriculturii a fost invitat de conducerea județului să participe la acest eveniment și sperăm că va și putea să onoreze invitația”, a spus șeful DAJ Olt.
Citește și LOVITURĂ TOTALĂ pentru şoferi. Ministrul mediului vrea o NOUĂ taxă auto
Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti va fi sărbătorită în fiecare an, la 10 octombrie, eveniment stabilit de Parlamentul României prin adoptarea unei legi inițiată de deputatul PSD de Olt Alexandru Stănescu.