Dintr-o pensie de 500 de lei, o femeie de 93 de ani, care mănâncă o dată pe zi, a donat 10.000 de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului

Sursa foto: stireazilei.com

O femeie de 93 de ani dintr-un sat din județul Teleorman a făcut o donație de peste 10.000 de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului, sumă pe care a strâns-o din pensia ei de 500 de lei pe lună.

”Gherghina Vasilescu, din Saelele – Teleorman, are 93 de ani. Toată viața a trăit ca o pustnică în mijlocul lumii. Nu a fost căsătorită niciodată și mănâncă doar seara. Așa se simte „mai liniștită” și liberă. Și-a tăiat voia proprie, așezându-se cu viața și cu încercările ei numai în voia lui Dumnezeu. De aceea și repetă des, cu smerenie, „Cum a dat Dumnezeu””, scrie ziarul Patriarhiei, Lumina, citat de stireazilei, despre femeie.

Această femeie a strâns și a donat din pensia ei de 500 de lei pe lună peste 10.000 de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului, ”mulțumind astfel lui Dumnezeu pentru tot ce a primit de la El”.

„Am strâns și eu, cum a dat Dumnezeu, din pensie o sumă de bani pe care am dat-o pentru ridicarea Catedralei din București, ca să am pe lumea ailaltă o speranță de liniște, mântuire, o binefacere de la Dumnezeu și lumină. Pentru că dacă El mi-a ajutat, trebuie și eu să ajut. Și-i mulțumesc pentru asta. Este un lucru bun Catedrala și aștept să se termine, pentru că-mi este gândul tot acolo. Dacă nu se poate să ajung să o văd, sunt mulțumită și aici. Dacă am încredere, e ca și când aș fi fost la București!”, a spus femeia.

Părintele Cătălin Alexandru Raicu a fost cel care a ajutat-o să facă donațiile. El a mers frecvent la București, i-a dus banii la Catedrală și i-a adus chitanțele acasă.

”E un exemplu de smerenie. Pentru că a aflat de la noi preoții și de la televizor despre Catedrala Mântuirii Neamului, m-a rugat să-i spun ce să facă pentru că dorește să doneze și ea bani pentru ridicarea ei. Iar eu, mergând la București din trei în trei luni pentru niște analize, pentru că am o problemă de sănătate, i-am dus donațiile la Paraclisul Catedralei de fiecare dată, împreună cu un pomelnic, și i-am adus chitanțele. Din pensia ei de 500 de lei pe lună a donat până acum peste 10.000 de lei. Din sat ea a dat cea mai mare sumă, ca să aibă lumină pe lumea cealaltă, cum îmi spune mereu”, a mărturisit părintele.

Sursa: stireazilei.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here