Actorul Alexandru Arsinel transportat de urgenta la spital! ”Duceti-ma la teatru!”

Actorul Alexandru Arșinel a fost dus de urgență luni la spital după ce a acuzat un puseu de tensiune. El a refuzat internarea, potrivit stireazilei.com.

”Dimineață m-am trezit amețit, cu puseu de hipotensiune. Aveam 9 cu 5. M-am simțit rău acasă și a venit salvarea. Au vrut să mă interneze, dar am refuzat. Le-am zis că mai bine să mă ducă la teatru, pentru că aveam treabă. Și am rămas acolo până la ora 14”, a declarat Alexandru Arșinel pentru Libertatea.

Actorul își făcuse analizele la locul de muncă, doar cu câteva zile înainte.

”Nu știu încă rezultatele, pentru că nu ne-au venit”, ne-a mai spus acesta.

Arșinel a trecut anul trecut prin nu mai puțin de cinci operații la coloană. Și nici în prezent, chiar dacă nu mai are dureri, nu este refăcut total! Medicii i-au interzis orice fel de efort fizic, dar acesta este nevoit să treacă peste sfatul lor. Pentru el, cea mai importantă este soția sa. Aceasta a fost operată la creier după ce a căzut pe scări la grădinița nepotului său, iar în prezent nu poate să meargă.

Are de tras și de pe urma operațiilor

Cât despre starea sa de sănătate, Arșinel recunoaște că și el are de tras după operațiile suferite.

”E dificil după atâtea operații să fii intr-o formă bună, am uitat de mine, grijile mari sunt cu soția, trebuie să o ajut. Atunci când ai probleme, cel mai bine este să-ți faci proiecte, să muncești, nu să te lași pe tânjală pentru că ești bolnav. După ultima operație la coloană, nu am mai avut durerile dinainte, iar transplantul de rinichi a fost o reușită. Evident că trebuie însă să ascult în continuare, de sfatul medicilor”, a spus actorul.

Sursa: stireazilei.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here