Elena Udrea, din nou în fața procurorilor DNA: Este acuzată că ar fi primit 5 milioane de dolari de la un afacerist pentru trafic de influență

La sosirea la DNA pentru a da noi declarații, Elena Udrea a afirmat că ar trebui ca toți cei implicați în dosar să fie reaudiați pentru că în prima fază a cercetării s-ar fi pus presiune din partea procurorilor pentru a fi date declarații împotriva sa, potrivit B1.ro.

“Dacă se impune, evident că aș dori să dau noi declarații în acest dosar. Să dea, de asemenea, toți cei care sunt implicați pentru că la vremea aceea declarațiile s-au dat sub presiune uriașă, sub presiunea unor cereri de arestare care s-au făcut împotriva mea, acum suntem într-o altă situație”, a declarat Elena Udrea.

Continuă problemele penale pentru Elena Udrea! Fostul ministrul al Dezvoltării din guvernul Boc s-a prezentat în fața procurorilor DNA pentru a fi audiată în urma unei plângeri penale depuse de afaceristul Bogdan Buzăianu.

Afaceristul a denunțat-o pentru că în calitate de ministru ar fi cerut de la el 5 milioane de dolari. În schimbul banilor, fostul ministru a pretins că își va folosi influența pe care o are asupra factorilor de decizie de la Ministerul Economiei și Hidroelectrica pentru ca firma omului de afaceri să își deruleze, în continuare, un contract bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu Hidroelectrica, scrie știripesurse.ro, citat de B1.ro.

Sursa: B1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here