Un preot dintr-o localitate din Iaşi riscă să ajungă la închisoare şi chiar să-şi piardă parohia după ce ar fi împuşcat doi câini din sat. Slujitorul cultului recunoaşte actele de cruzime, dar susţine că îşi apară găinile, scrie Digi24.ro, citat de stireazilei.com.
Preotul din comună Holboca, judeţul Iaşi, a uitat de cele sfinte atunci când în curte i-au intrat doi câini. Astfel, că a scos puşcă şi i-a ucis.
Proprietarul căţelului: „Avea în jur de 15 ani, era un metis de asta, ciobănesc german. Nu era agresiv deloc. Dacă şi preotul omoară, în cine mai avem baza?”
Preotul se apară şi spune că a folosit armă de vânătoare, pe care o deţine legal, doar pentru că a vrut să îşi protejeze animalele din gospodărie.
Dumitru Chirică, preot: „Pe doi dintre ei i-am împuşcat, asta a fost toată treaba.”
Reportul: „Dar este ilegal.”
Dumitru Chirică, preot: „Da, dar dacă au atacat? Cum adică, îi lăsăm pe câini să-şi facă legea? Sau cum? Nu înţeleg, e o treaba cu două tăişuri.”
Sătenii spun însă că nu este pentru prima oară când încalcă ce-a de-a şasea porunca.
„Aşa face, mi-a împuşcat şi mie doi câini până acum. Cum vede un câine, cum îl împuşcă.”
„Nu se procedează aşa, nu-i corect, şi animalul e o fiinţă, nu, chiar dacă e animal.”
„Am avut noi unul alb aici, l-a împuşcat şi pe acela.”
Adina Lupu – purtător de cuvânt IPJ Iaşi: „Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de armă fără drept şi uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept.”
În plus, bărbatul este cercetat şi de superiori şi riscă să rămână fără haina preoţească.
Preot Constantin Sturzu, purtător de cuvânt MMB: „Este incompatibil cu preoţia a folosi armă sau a face vărsare de sânge, nici măcar o găină nu poate să taie un preot.”
Poliţiştii au confiscat armă preotului şi fac acum cercetări să afle câte alte animale a ucis. În plus, riscă pedeapsa cu închisoarea, între 1 şi 3 ani.
Sursa: stireazilei.com