Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe atenționări nowcasting Cod galben de ploi și vânt valabile până în după-amiaza zilei de marți în București și în alte 8 județe, anunţă AGERPRES.
Până la ora 14:00, în Capitală se vor semnala intensificări ale vântului care temporar vor atinge la rafală 55 — 70 km/h și ploi în general moderate cantitativ.
În zona joasă a județului Buzău și în județele Brăila, Ilfov, Ialomița și Prahova (zona joasă) se vor semnala intensificări ale vântului care temporar vor atinge la rafală 55 — 75 km/h și, local, ploi moderate cantitativ.
Până la ora 15:00, în zonele joase din județele Bihor, Timiș și Arad, intensificările vântului, la rafală, vor depăși local 60 km/h și se vor semnala ploi.
Potrivit AGERPRES, un număr de cinci județe din centrul țării se află sub Cod portocaliu de vreme rece și ploioasă până marți la ora 18:00, în timp ce alte 13 județe din Moldova, Muntenia și Oltenia sunt sub Cod galben de ploi până la ora 23:00.
Sursa: AGERPRES