Imagini VIDEO cu braconierii care au sărit în apele Oltului să scape de jandarmi

Doi bărbați care au fost depistaţi de jandarmi la marginea Slatina, în zona podului rutier de peste Râul Olt, oferind spre comercializare trecătorilor peşte proaspăt fără documente de provenienţă, au ales cea mai la îndemână cale să scape de jandarmi. Ei au intrat în apa râului, de unde, neavând altă soluţie, au ieşit abia peste jumătate de oră, predându-se. Evident, nu au scăpat momentul să scape de peştele pentru care erau incriminaţi.

„Doi bărbați au fost depistaţi în zona podului rutier de peste Râul Olt, oferind spre comercializare trecătorilor aproximativ 4 kg de peşte proaspăt. În momentul observării efectivelor de jandarmi, încercând să fugă, aceştia au intrat în apa Râului Olt, abandonând peştele pe care-l ofereau spre comercializare, ieşind din apă după aproximativ 30 de minute.

În momentul observării efectivelor de jandarmi, încercând să fugă, aceştia au intrat în apa Râului Olt, abandonând peştele pe care-l ofereau spre comercializare, ieşind din apă după aproximativ 30 de minute”, se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Olt.

Cei în cauză au fost prinşi în flagrant delict în cadrul unor acţiuni pe care jandarmii le-au desfăşurat, în perioada 25-30 octombrie, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de încălcare a normelor legale privind regimul piscicol.

În perioada comunicată, în plasa jandarmilor au căzut mai mulţi braconieri.

„În toate cazurile s-au întocmit acte de constatare pentru încălcări ale prevederilor O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Olt.

Documentele întocmite de jandarmi şi bunurile ridicate au fost predate organelor de urmărire penală competente, pentru continuarea cercetărilor.

De asemenea, jandarmii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3200 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here