Polițiștii din Olt au depistat mai multe persoane bănuite că ar fi tăiat ilegal arbori cu intenția de a şi-i însuşi. Nu mai puţin de nouă bărbaţi trebuie să dea acum socoteală în faţa legii sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și tentativă la furt de arbori.
Acționând pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul silvic, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.6 Găneasa au depistat, pe raza comunei Teslui, şapte persoane din localitate, cu vârste cuprinse între 20 și 75 de ani, care ar fi tăiat un arbore de esență stejar, nemarcat, cu dimensiunea la cioată de aproape un metru, pe care l-au secționat în mai multe bucăți.
Arborele respectiv ar fi fost tăiat din pădurea Oporelu, care aparține unui bărbat din municipiul Slatina.
„Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și tentativă la furt de arbori”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, agentul principal Alexandra Dicu.
De asemenea, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.7 Dăneasa au depistat, pe raza comunei Sprâncenata, doi bărbați, de 22 și 24 de ani, în timp ce se deplasau cu un atelaj încărcat cu material lemnos, pe care l-ar fi tăiat dintr-o pădure privată, situată pe raza comunei Beciu, județul Teleorman.
Lemnele au fost confiscate și vor fi cubate de către un reprezentant al Ocolului Silvic Drăgănești-Olt.
Şi în acest caz, oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori.