Un liberal din conducerea PNL Slatina a trecut la ALDE / FOTO

Exif_JPEG_420

După ce Dan Stana, prim-vicepreședinte al PNL Olt, și-a trădat colegii de partid plecând spre ALDE, un alt liberal cu funcție politică a trecut, recent, în rândurile Alianței Liberalilor și Democraților. Este vorba de Viorel Marinescu, vicepreședinte al PNL Slatina.

Spre deosebire de Stana, care practic a fugit din partid, fără să spună cuiva o vorbă despre plecare, lovind în omul care i-a acordat o mare încredere susținându-l pentru ocuparea funcției de prim-vicepreședinte, și anume regretatul Ion Moisescu, Viorel Marinescu i-a informat, se pare, pe unii dintre colegii din conducerea organizației în legătură cu intenția sa.

Marinescu era bine văzut de către actualul președinte al PNL Slatina, Sorin Țîrcomnicu, care rămâne astfel cu mai puține persoane de încredere în jurul său. De exemplu, ultima ședință a Biroului Local al PNL Slatina abia a putut fi ținută din cauza multelor absențe, printre cei care nu au onorat ședința numărându-se și Ionuț Comănescu, extrem de pornit să își atingă ținte personale în partid și în afara acestuia și neobosit în a sabota conducerea organizației. Pe un asemenea fond, surse politice cu experiență susțin că plecările din partid vor continua.

În contextul în care liberalii stau foarte prost politic în Olt, astfel de manevre nu fac decât să împingă periculos spre marginea prăpastiei PNL Olt, și așa cu destule probleme lăsate de fostul lider interimar al filialei Gigel Știrbu și după decesul șocant al președintelui ales al organizației, Ion Moisescu.

Viorel Marinescu, vicepreședinte al PNL Slatina, a trecut la ALDE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here