Polițiștii au intrat în firmele specializate în domeniul sistemelor de alarmare

Poliția Română, prin Direcția de Ordine Publică, a continuat activitățile de verificare a societăţilor specializate în domeniul sistemelor de alarmare. Au fost verificate 1.841 de obiective, fiind aplicate 290 de sancțiuni contravenționale și constatate 10  infracțiuni.

Sub coordonarea Direcției de Ordine Publică din Poliția Română, polițiștii au acţionat, în perioada 8-14 noiembrie, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor contra patrimoniului agenţilor economici şi pentru verificarea legalităţii funcţionării prestatorilor de servicii de securitate, precum și pentru îmbunătăţirea modului de executare a serviciului şi sporirea vigilenţei personalului de pază şi protecţie.

„Polițiștii au îndrumat şi controlat prestatorii de servicii în domeniul sistemelor de alarmare, au verificat licenţele societăţilor specializate, dacă acestea au fost reînnoite sau dacă au fost actualizate regulamentele de organizare şi funcţionare”, se arată într-un counicat de presă al Poliției.

Au fost desfășurate peste 300 de acțiuni. Cei 844 de polițiști angrenați au verificat 1.841 de obiective, iar în urma controalelor efectuate și deficiențelor depistate, au constatat 10 infracțiuni. Pentru comiterea acestora sunt cercetate 22 de persoane.

De asemenea, au fost aplicate 290 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 238.100 de lei.

Exemple:

În urma verificărilor efectuate la o unitate de învățământ din județul Galați, s-a constatat faptul că au fost instalate sisteme de alarmare împotriva efracţiei fără ca firma de securitate să aibă licenţă de funcţionare în domeniu, eliberată de Poliția Română.

Astfel, pentru infracțiunea respectivă, conform prevederilor art. 56 din Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, a fost întocmit dosar penal.

* * *

În urma verificării proiectului sistemului de alarmare (antiefracție, control acces, supraveghere video), propus a se instala la o societate comercială din județul Dâmbovița,  s-a constatat că executantul proiectului nu deține licență pentru a desfășura astfel de activități.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că firma propusă ar desfășura  activităţi de proiectare a sistemelor de alarmare antiefracție fără a deține licență de funcționare în domeniu, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 56 din Legea 333/2003.

* * *

În urma controalelor efectuate de polițiștii de ordine publică din Dolj, la o firmă, s-a constatat că un lucrător ar fi instalat un sistem de alarmă împotriva efracției, fără a deține licență de funcționare în domeniu. În cauză a fost întocmit dosar penal.

* * *

Poliţiştii vor continua acţiunile de acest gen, punând accent pe legalitatea funcţionării societăţilor de pază şi evaluarea eficienţei serviciilor prestate de acestea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here