Achiziția sistemului Patriot, aprobată în aceeași zi în comisie și în Senat

Plenul Senatului a aprobat luni, cu 108 voturi ”pentru” şi un vot împotrivă, adoptarea proiectului de lege pentru achiziţia primului sistem de rachete Patriot, după ce, tot luni, iniţiativa a fost aprobată de către comisia de apărare.

La şedinţa comisiei au participat ministrul Apărării, Mihai Fifor, şi ministerul de Externe, Teodor Meleşcanu, care s-a întâlnit săptămâna trecută cu secretarul american de stat, Rex Tillerson, aflat într-o vizită fulger în România după ce adoptarea proiectului de achiziţie a rachetelor a fost amânat. Proiectul va ajunge marţi la Camera Deputaţilor pentru dezbatere şi vot în procedură de urgenţă, potrivit stirileprotv.ro.

Comisia de apărare s-a întrunit la ora 11.30 pentru dezbaterea şi aprobarea raportului în cazul proiectuilui de lege pentru realizarea “Capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esenţial “Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”. Actul normativ ar urma să ajungă luni după-amiază în plenul Senatului, pentru ca marţi să fie dezbătut de Camera Deputaţilor, după cum a declarat săptămâna trecută Liviu Dragnea.

La şedinţa comisiei au participat ministrul Apărării, Mihai Fifor, ministerul de Externe, Teodor Meleşcanu, şi şeful Statului Major General, Nicolae Ciucă.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here