DNA ar urma să pună sechestru în Dosarul Tel Drum

Dorind să se asigure că prejudiciul din dosarul Tel Drum, în care este urmărit penal şi Liviu Dragnea, poate fi recuperat în cazul în care acuzaţiile vor fi confirmate şi pedepsite de judecători, Direcția Națională Anticorupție ar urma să impună sechestru în acest dosar, potrivit unor informații digi24.ro.

Prejudiciul estimat până în acest moment este, în această cauză, de 20 de milioane de euro şi de 30 de milioane de lei.

Procedura prevede înștiințarea inculpaților, așa că nu e exclus ca Liviu Dragnea să ajungă din nou la DNA.

Liviu Dragnea este acuzat pentru fapte comise pe vremea când conducea CJ Teleorman, de constituirea unui grup infracțional organizat, două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.

În același dosar sunt urmăriți penal doi apropiați ai lui Dragnea, Marian Fișcuci și Petre Pitiș. Despre primul, anchetatorii spun că este „acționar majoritar (scriptic) al Tel Drum SA” și îl acuză de constituirea unui grup infracțional organizat. Dragnea a negat aceste acuzații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here