BOMBĂ în instanță despre lingourile de aur ale lui Vâlcov/De unde provine aurul

Dumitru Vâlcov, tatăl fostului primar al Slatinei și ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, și Lavinia Șandru, fosta soție a acestuia, au fost audiați, marți, la Curtea Supremă în calitate de martori, în dosarul în care fostul demnitar este acuzat de trafic de influență și spălarea banilor, în legătură cu acordarea unor contracte companiei Tehnologica Radion.

În fața instanței, Dumitru Vâlcov a declarat că celebrele lingouri de aur pe care fiul său le ținea într-un seif depozitat în apartamentul prietenului său de atunci, Daniel Bărbulescu, denunțător în acest dosar, le-a achiziționat el pentru nepoți într-un moment în care credea că va muri din cauza unei boli cumplite de care suferea.

“Darius avea un prieten, deputatul Bărbulescu, care avea un seif. Prin 2009, am fost cu soția în Elveția, la fata mea care este medic, însă acolo soția a fost diagnosticată cu o boală gravă și am stat cu ea să o îngrijesc. A venit și fiul meu acolo și i-am spus că am undeva 20.000 lei și 80.000 dolari. L-am rugat să-i pună într-un loc sigur. Prin 2011, am fost din nou în Elveția și am fost diagnosticat cu cancer la plămâni. Am fost operat, după care în preajma sărbătorilor de Crăciun am simțit că mi se apropie sfârșitul. Le-am spus celor din familie că vreau să le fac nepoților un cadou. Aveam niște bani și i-am zis lui Darius dacă poate să facă rost de niște mini-lingouri de aur pentru ca nepoții mei să aibă o amintire de la mine. La discuții a participat și o rudă, care a zis că poate să facă rost de lingouri. M-au costat 156.000 euro. I-am spus fiului meu să le pună în același seif. (…) Eu doream ca lingourile să le păstrez până ce nepoții se vor face mari”, a spus tatăl lui Vâlcov, potrivit Agerpres.

Dumitru Vâlcov a mai relatat că el a plătit nunta fiului său organizată la Slatina, care l-a costat în jur de 80.000 de euro.

La rândul ei, fosta soție a lui Darius Vâlcov, Lavinia Șandru, a vorbit despre sumele de bani cheltuite cu ocazia nunții lor și a botezului fiicei lor, evenimente sărbătorite în mai multe locuri.

“Cu prilejul nunții cu Darius Vâlcov am organizat trei evenimente: la Slatina, la Neptun și la Târgu Mureș. Botezul l-am organizat la București. La Slatina știu că au fost peste 400 de invitați, 200 la Târgu Mureș și în jur de 250 la Neptun. La botezul din București au participat cam 300 de invitați. Am primit sprijin financiar din partea părinților lui Darius, care au plătit nunta de la Slatina. La Târgu Mureș au plătit părinții mei, iar la Neptun a fost un cadou din partea nașului nostru. Cheltuielile de la botez le-am susținut noi”, a relatat Lavinia Șandru.

De asemenea, Lavinia Șandru a relatat instanței de judecată și informații despre banii obținuți din aceste evenimente.

“Au fost sume mari. Media a fost de 200.000 de euro pe eveniment. Cea mai mare sumă obținută a fost la Neptun, cam 300.000 de euro. La botez am obținut 200.000 de euro. Am avut o discuție cu Darius și el mi-a spus că ar fi bine să investim în ceva. Discuțiile pe care le aveam erau despre faptul ca banii investiți să nu se devalorizeze. (…) La acea vreme eram parlamentar. (…) Am avut o discuție cu el ce să menționez în declarația de avere. O mică parte din bani chiar apare în declarația mea de avere, respectiv sumele obținute în timpul mandatului și cadourile. Sunt bani puși pe carduri. Cam 200.000 euro. La evenimentele respective am primit și tablouri. Dar nu sute, în jur de 8 — 10 tablouri la evenimentul de la Slatina. Am primit și la Neptun. Nu știu ce valoarea aveau. Erau tablouri frumoase cu flori. Le-am pus pe pereți. Nu știu ce sa întâmplat cu ele după ce am divorțat. (…) În jurul meu lumea cumpăra câte un tablou. Dar acum am ajuns să ne temem să mai cumpărăm. Arta a devenit ingrată. Și Darius a mai cumpărat, eu știu de trei tablouri. Și sora lui mi-a arătat două tablouri. (…) Socrul meu a spus că vrea să lase ceva nepoților și a zis că va cumpăra câte un lingou celor trei nepoți”, a răspuns Șandru, potrivit Agerpres.

În mai 2015, fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul în care este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția. Vâlcov a fost acuzat de DNA că ar fi primit aproximativ două milioane de euro de la Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, firmă care a derulat contracte cu Compania de Apă Olt pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare din oraşele Slatina, Scorniceşti şi Potcoava. Alături de Darius Vâlcov și de fostul primar al Slatinei Minel Prina, în acest dosar mai sunt judecați oamenii de afaceri Cristian Tomescu și Bogdan Timofte, precum și Lucian Șușală, fost șofer al lui Vâlcov.

Darius Vâlcov mai este trimis în judecată pentru fapte de corupţie şi într-un alt dosar având ca obiect luarea de mită, dar și într-o cauză mai nouă în care fostul ministru al Finanțelor este acuzat de instigare la dare și luare de mită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here