ACUM poți deveni polițist mai ușor. Ce criteriu pentru admiterea în școlile de agenți a fost eliminat/Se fac recrutări

Cei care se loveau de faptul că sunt prea scunzi pentru a putea fi admiși în școlile de agenți de poliție nu mai au, de acum, o problemă. Cristeriul înălțimii a fost eliminat.

Criteriul înălțimii minime pentru admiterea în școlile de agenți de poliție a fost eliminat, anunță, printr-un comunicat, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt. Așa că, dacă respectivul criteriu era un impediment, acum el nu mai există: până la data de 5 decembrie te poți hotărî dacă dorești o carieră în Poliția Română. Sunt 1.600 de locuri scoase la concurs de școlile de agenți de poliție, în sesiunea suplimentară din luna ianuarie 2018.

„Ieri, în Monitorul Oficial al României, a fost publicat Ordinului ministrului Afacerilor Interne nr.144/2017, privind modificarea și completarea Ordinului ministrului Afacerilor Interne nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unitățile de poliție ale M.A.I., și a Ordinului M.A.I. nr. 177/2016, precum și încetarea aplicabilității unor dispoziții din Ordinului ministrului afacerilor interne nr.154/2004 privind activitățile de educație fizică și sport în M.A.I..

Astfel, prin acest nou ordin a fost abrogat criteriul de înălțime pentru a candida la concursul de admitere în școlile de agenți de poliție, iar ca element de noutate a fost introdus traseul practic aplicativ, acesta constituind proba sportivă eliminatorie”, se precizează în comunicatul Poliției.

Până în prezent, la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost înregistrate cererile a 608 persoane.

Toți cei care au reședința sau domiciliul în județul Olt și sunt interesați de o carieră în poliție se pot înscrie, până la data de 5 decembrie a.c., la sediul Inspectoratului de Poliție Județean, din Slatina, str. Mihai Eminescu nr. 19.

Puteți găsi toate Condițiile care trebuie îndeplinite și actele care sunt necesare la înscriere pot fi găsite la adresa https://ot.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-2018.

De asemenea, informații privind probele pe care candidații trebuie să le susțină, tematica și bibliografia de concurs pot fi obținute accesând același link.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here