DIICOT, într-o acțiune internațională împotriva cărăușilor de bani/În România, prejudicii de 600.000 euro

Poliția Română, prin Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., a participat la o acțiune internațională,  împotriva cărăușilor de bani (Money Mules). 159 de persoane arestate și 766 de cărăuși de bani au fost identificați în cadrul European Money Mule Action 3 (EMMA3), acțiune desfășurată cu sprijinul Europol, Eurojust și European Banking Federation.

Autoritățile de aplicare a legii din 26 de țări, cu sprijinul Europol, Eurojust și European Banking Federation, au organizat, în perioada 20-24 noiembrie a.c., o acțiune, la nivel internațional, împotriva cărăușilor de bani (Money Mules).

În urma acțiunii, 159 de persoane au fost arestate pe teritoriul Europei și au fost identificați 59 de recrutatori/organizatori, precum și 766 de cărăuși de bani, 409 dintre aceștia fiind audiați de către autoritățile de aplicare a legii.

Cărăușii de bani (money mules) sunt persoane recrutate de diferite grupuri criminale organizate ca intermediari în activitatea de spălare a banilor, aceștia fiind folosiți pentru a primi și a transfera în conturi bancare fonduri obținute în mod ilegal.

Cu ajutorul băncilor participante și al partenerilor din sectorul privat, au fost raportate 1.719 tranzacții financiare în care sunt implicați cărăuși de bani, fiind cauzat un prejudiciu de aproximativ 31.000.000 de euro.

90% din tranzacțiile financiare de mai sus au fost efectuate după obținerea ilegală a unor sume de bani prin comiterea unor infracțiuni din sfera criminalității informatice (phishing, CEO Fraud, Business Email Compromise, fake sales).

De asemenea, în schema de spălare a banilor a fost observată o creștere a tranzacțiilor cu monede virtuale (Bitcoin).

Cea de-a treia acțiune îndreptată împotriva cărăușilor de bani reprezintă continuarea unui proiect care se desfășoară în cadrul European Multidisciplinary Platform Against Criminal Threats – Cybercrime, Payment Fraud Operational Action Plan.

Această linie de acțiune, care privește combaterea fraudelor cu instrumente de plată electronică a fost coordonată la nivel european de către Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

La această acțiune au participat autoritățile din Australia, Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, United Kingdom și Statele Unite le Americii.

La nivel național, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., au efectuat 8 percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal în care a fost cauzat un prejudiciu de aproximativ 200.000 de euro.

Totodată, în cadrul a 9 dosare penale au mai fost identificați 49 de cărăuși de bani și un recrutator, stabilindu-se faptul că, prin diferite metode (phishing, tranzacții financiare ilegale, oferte vânzări online fictive), ar fi fost fraudate 141 de persoane, fiind cauzat un prejudiciu de aproximativ 400.000 de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.