Toate pregătirile au fost făcute la noua catedrală arhiepiscopală de la Curtea de Argeș pentru înmormântarea regelui Mihai, ceremonie a cărei dată încă nu a fost stabilită, a declarat marți, pentru Agerpres, consilierul eparhial Caliopie Ichim.
„Ziua în care va fi înmormântarea încă nu o cunoaștem, așteptăm dialogul cu reprezentanții Casei Regale, dar aici totul este pregătit. De la înmormântarea reginei Ana, totul este pregătit pentru un astfel de eveniment tragic, dar previzibil”, a precizat reprezentantul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.
Regele Mihai I, fostul suveran al României, a murit marți la vârsta de 96 de ani la reședința din Elveția și va fi înmormântat în noua catedrală de la Curtea de Argeș, alături de regina Ana, a anunțat Casa Regală.
Regina Ana, care a încetat din viață pe 1 august 2016 într-un spital din Elveția, la vârsta de 92 de ani, a fost primul membru al familiei regale înmormântat în noua catedrală, ceremonia funerară desfășurându-se pe 13 august 2016.
Amplasată la intrarea în incinta Mănăstirii Curtea de Argeș, noua catedrală arhiepiscopală, care are și rolul de necropolă regală, nu depășește ca dimensiuni vechea ctitorie a domnitorului Neagoe Basarab, a cărei edificare este atribuită legendarului meșter Manole.
Noua catedrală are, în linii mari, arhitectura Bisericii Domnești de la Curtea de Argeș, ctitorită de domnitorul Basarab I la mijlocul secolului al XIV-lea. În incintă există un loc special amenajat, în pridvor, unde sunt locurile de veci pentru membrii Casei Regale a României și arhiepiscopii Argeșului și Muscelului.
Piatra de temelie a fost pusă pe 10 mai 2009, în prezența Principesei Moștenitoare Margareta și a Principelui Radu.
În vechea catedrală arhiepiscopală de la Curtea de Argeș, ctitorită de Neagoe Basarab la începutul secolului al XVI-lea și refăcută la sfârșitul secolului al XIX-lea, sunt înmormântați primii doi regi ai României, Carol I și Ferdinand. În anul 2003, la Curtea de Argeș au fost aduse și rămășițele pământești ale regelui Carol al II-lea, care au fost depuse într-o capelă din curtea mănăstirii.
Sursa: digi24.ro