Un bărbat din Olt ar putea înfunda pușcăria după ce a tâlhărit un om pentru… 7 lei

Un bărbat din localitatea Corbu ar putea înfunda pușcăria după ce, în urmă cu câteva zile, a intrat, noaptea, în locuința unui consătean pe care l-a lovit cu pumnul în față și căruia i-a luat portofelul. În portofel nu era însă decât cartea de identitate și șapte lei. Necăjit că în portofel a găsit doar atât, hoțul a pătruns într-o altă locuință. El a fost prins de polițiști, reținut de procurori și, apoi, arestat preventiv.

Totul s-a petrecut în noaptea de 10 spre 11 decembrie, când bărbatul a pătruns fără drept în locuința unui localnic, cu care, spre necazul lui, a dat nas în nas. Intrusul nu a stat pe gânduri: l-a lovit pe proprietar cu pumnul în zona feței, după care i-a luat portofelul în care se afla, din nefericire pentru el, doar actul de identitate și suma de șapte lei. Supărat, hoțul a mai pătruns în locuința unei alte familii din aceeași localitate. El a fost prins de polițiști.

”Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina efectuează cercetări într-un dosar penal în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul O.N., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută și pedepsită de art 234, alin. 1, literele d și f din Codul Penal, raportat la art 233 Cod Penal, cu aplicarea art 41 Cod Penal”, se arată într-un comunicat al Parchetului Slatina.

Inculpatul a fost prezentat, vineri, în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, judecătorul de drepturi și liberatăți admițând cererea procurorilor.

Procurorii fac precizarea că ”pe punerea în mișcare a acțiunii penale sau luarea unei măsuri preventive sunt instituții reglementate de Codul de Procedură Penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului,  activități care nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here