Senatorul Siminica Mirea, un altfel de discurs azi, 15 ianuarie, într-o Românie confuză

Azi, când România politică și economică fierbe, când românii sunt tulburați și slăbiți social și moral, când pe rețelele de socializare sunt mii de postări despre cuțitele care se încrucișează în CEx-ul PSD, senatorul liberal Siminica Mirea și-a găsit timp să se gândească la marele poet român Mihai Eminescu, de la a cărei naștere se împlinesc 168 de ani.

Politicianul liberal a simți nevoia să scrie și să posteze pe pagina sa de socializare câteva gânduri a căror concluzie este una singură: poporul român îi datorează lui Eminescu cultura sa modernă, libertatea și demnitatea culturală fără de care un popor nu ar fi un popor.

„15 ianuarie este o zi specială pentru noi, românii, care am citit versurile pline de iubire ale poetului pământului românesc, Mihai Eminescu. Se împlinesc 168 de ani de la naşterea acestuia şi, tot în această zi, din 2011, sărbătorim Ziua Culturii Naţionale. Eminescu s-a luptat, nu numai prin scrisul său, pentru poporul român, iar astăzi avem un adevărat tezaur literar şi o Românie aşa cum a vrut-o: liberă. Avem şi o cultură demnă. Mihai Eminescu, un luceafăr al culturii naţionale, va fi mereu o lecţie pentru noi, o lecţie din care avem mereu de învăţat cum să ne iubim pământul strămoşesc, cum să ne iubim ca fraţii şi cum să privim către bolta cerească cu onoare. „Suntem români şi punctum!” – Mihai Eminescu, 25 mai 1871”, a notat, pe Facebook, Siminica Mirea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here