Dacă până acum doar virozele și pneumoniile și-au făcut de cap în Olt în acest sezon rece, de curând au apărut și primele cazuri de gripă. Totodată, săptămâna trecută au fost înregistrate peste 1.000 de viroze și peste 460 de pneumonii. 160 de oameni cu aceste afecțiuni au avut nevoie de tratament de specialitate în spital.
Este vorba de două persoane din Slatina, una de 24 de ani, alta de 52 de ani, și fac parte din rândul persoanelor nevaccinate împotriva gripei.
„Ambele cazuri confirmate s-au prezentat la Spitalul Județean de Urgență Slatina cu simptomatologie compatibilă cu gripa, respectiv cu febră cu debut brusc, tușe, rinită, coriză, stare generală alterată, motiv pentru care s-au recoltat probe pentru investigarea cazurilor cu laboratorul. În urma rezultatelor, cele două cazuri au fost confirmate cu laboratorul din cadrul Institutului Cantacuzino București.
Cazurile confirmate au domiciliul în Slatina și este vorba de persoane nevaccinate antigripal în sezonul 2017/2018”, a declarat șeful Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt, Andrei Iordache.
Săptămâna trecută, la nivelul județului Olt s-au înregistrat 1023 de cazuri de infecții respiratorii acute, cu 67 de internări, dar și 461 de cazuri de pneumonii, cu 93 de internări.
Vaccinarea rămâne Cea mai sigură și eficientă măsură profilactică împotriva afecțiunilor de sezon rămâne, spun specialiștii DSP Olt, vaccinarea. Din achiziția Ministerului Sănătății, Oltului i-au fost repartizate 17.939 doze de vaccin gripal pentru vaccinarea grupelor populationale considerate la risc, 14.088 de doze fiind administrate până în momentul de față.