Primăria Slatina revine cu informații privind acordarea sprijinului financiar la constituirea familiei, reglementat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 341/22.12.2017, care prevede plata a 1.000 lei pentru cei care își unoesc destinele și care îndeplinesc condițiile cerute de actul normativ.
O dată îndeplinite condițiile de mai sus, cererea pentru acordarea sprijinului se depune la Serviciul public Protecţie şi Asistenţă Socială, cu sediul în Slatina, str. Fraţii Buzeşti, nr. 6, în termen de 60 de zile de la data încheierii căsătoriei.
„Acordarea acestui drept se face prin dispoziția primarului și se va comunica poștal solicitantului.
Plata sprijinului financiar se efectuează de către Direcția Protecție și Asistență Socială prin casierie, pe bază de stat de plată, în termen de 30 de zile de la data emiterii dispoziției primarului prin care s-a acordat dreptul”, a precizat purtătorul de cuvânt al primăriei, Mugurel Manea.
Documentele necesare sunt actele de identitate ale soților (copie) și certificatul căsătorie (copie). „Documentele care se prezintă în copie vor fi însoţite obligatoriu de documentele originale pentru verificarea conformităţii datelor”, a mai precizat Mugurel Manea.
Reprezentanții primăriei atrag atenția că modificările privind starea civilă a soților, respectiv desfacerea, desființarea sau încetarea căsătoriei care intervin până la plata sprijinului financiar, conduc la încetarea dreptului.


































