Deputatul Dan Ciocan: Se modifică Ordonanța care reglementează pescuitul și acvacultura

Recent au reînceput lucrările în cadrul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, prima din acest din acest an, având pe ordinea de zi proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2016, care modifică OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura și al cărui raportor este deputatul de Olt Dan Ciocan.

Una dintre modificările importante la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura se referă la posibilitatea ca terenurile pe care se află amenajările piscicole aparţinând domeniului public al statului, inclusiv lacurile care au drept folosinţă piscicultura, să fie nu doar concesionate sau închiriate, ci și privatizate.

Deputatul Dan Ciocan a și explicat necesitatea acestor modificări.

„Noile reglementări ale uniunii Europene privind sectorul de pescuit impun îmbunătățirea cadrului juridic intern, prin modificarea și completarea reglementărilor naționale în domeniu. Aceste modificări și completări contribuie la întărirea rolului administrativ al Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, la clarificarea regimului juridic al terenurilor preluate de la Agenția Domeniilor Statului, aflate în domeniul public sau privat al statului, la asigurarea conservării resurselor acvatice prin realizarea de planuri multianuale pentru gestionarea pescăriilor și implementarea politicilor referitoare la ecosistemele acvatice, la eficientizarea administrării și exploatării durabile a resurselor acvatice vii și la îmbunătățirea activităților de control, inspecție și corelare date, coroborat cu consolidarea răspunderilor și sancțiunilor”, a explicat parlamentarul.

Pe de altă parte, îmbunătățirea cadrului juridic în acest domeniu va duce și la creșeterea gradului de absorbție a Fondului European pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014 – 2020, a mai precizat Dan Ciocan.

Proiectul de lege a fost votat, fără modificări, în Senat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here