Președintele Iohannis, vizită la Bruxelles. Mesajele transmise pe tema legilor justiției

Preşedintele Klaus Iohannis s-a aflat miercuri la Bruxelles, unde a avut întâlniri cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, pe agenda discuţiilor aflându-se și modificările la legile justiţiei. Dacă mesajul Bruxelles-ului a păstrat ceva din tonul de avertizare de zilele trecute în privința legilor justiției, declarațiile președintelui Iohannis au fost surprinzător de optimiste.

Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a spus că în acest moment sistemul judiciar din România funcționează, dar că CE nu va accepta pași înapoi în ceea ce privește statul de drept.

Într-o replică de la distanță pentru Liviu Dragnea,  Juncker a spus că este bine informat în ceea ce privește situația din România.

„Statul de drept a făcut progrese remarcabile în România și nu vom accepta ca România să facă pași înapoi pe acest drum. Trebuie să fie un proces ireversibil și am încredere în sistemul judiciar din România. Sunt foarte bine informat de ceea ce se întâmplă în acest domeniu”, a declarat Juncker. Detalii, aici.

La rândul său, președintele  Klaus Iohannis a afirmat la Bruxelles, la declarațiile de presă comune cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, că este optimist în privința deznodământului pe care îl vor avea legile justiției în România. El a dat asigurări că se implică personal, că „se agită” foarte mult și că va lupta pentru ca independența justiției să fie indestructibilă, însă tonul general al declarațiilor a fost unul calm. „Să nu intrăm în panică”, a îndemnat Klaus Iohannis, subliniind că demersul legislativ nu s-a încheiat, trebuie așteptate și deciziile Curții Constituționale, și că în orice caz, soluțiile trebuie să vină din România, nu din afară.

Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here