Incendiu puternic la Caracal: Trei locuințe au fost afectate/O persoană a ajuns la spital/FOTO+VIDEO

Alertă marximă pentru pompierii olteni, sâmbătă, la Caracal, după ce la o locuință a izbucnit un incendiu puternic care s-a propagat la alte două gospodării. Un bărbat a ajuns la spital. Două echipaje de pompieri s-au luptat cu focul mai bine de trei ore pentru lichidarea incendiului. Pagubele pe care flăcările le-au făcut la cele trei case sunt însemnate.

Evenimentul a avut loc pe strada Antonius Caracalla, în jurul prânzului. Incendiul a izbucnit la o locuință și, rapid, s-a propagat la două gospodării învecinate.

La locul indicat prin 112 au ajuns pompierii Detașamentului Caracal și cei ai Gărzii Stoenești cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și cu un echipaj SMURD.

„În momentul sosirii primelor echipaje, incendiul se manifesta violent, cu flacără și degajări mari de fum, la bunurile dintr-o cameră de locuit și la acoperișul unei casei, la acoperișul casei vecine și la fațada din lambriu, izolată cu polistiren, a altei locuințe.

Intervenția pompierilor a fost îngreunată din cauza spațiului foarte îngust și a distanței mici dintre cele trei locuințe”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Proprietarul gospodăriei de la care a izbucnit incendiul, în vârstă de 65 de ani, a suferit un atac de panică și a fost transportat de echipajul SMURD la Centrul de Primire Urgențe al Spitalului Caracal. Pentru lichidarea incendiului pompierii acționat aproximativ trei ore.

„Au ars bunurile dintr-o cameră de locuit și acoperișul unei case pe circa zece metri pătrați, aproximativ 60 de metri de acoperiș de la locuința aflată în imediata apropiere și izolația termică pe circa 10 metri pătrați de la a treia locuință”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al pompierilor.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este un scurtcircuit electric produs la un prelungitor electric.

Pompierii recomandă tuturor cetățenilor să nu exploateze instalațiile electrice cu defecțiuni sau improvizații și să evite suprasolicitarea instalațiilor și a prelungitoarelor electrice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here