Firme care exploatează material lemnos, controlate și amendate de polițiști

Poliţiştii din Dâmbovița au confiscat peste 1.300 de metri cubi de material lemnos şi au sancționat contravențional două societăți comerciale, la care s-au depistat nereguli privind regimul silvic.

În perioada 15 – 28 februarie, polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmbovița au acționat pentru prevenirea şi combaterea activităților ilegale din domeniul transportului, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

În urma unui control efectuat, la data de 15 februarie a.c., la o firmă din județ, s-a stabilit că aceasta ar fi expediat peste 1.287 de metri cubi de material lemnos (fag, brad și  cherestea de esență rășinoase), pentru care s-au transmis informații standardizate din locații identificate prin coordonate geografice, altele decât cele corespunzatoare provenienței legale a acestora.

Fapta este prevăzută de art. 3 din H.G. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund. Societatea comercială în cauză a fost astfel sancționată cu amendă de 3.000 de lei, fiind totodată confiscată, valoric, cantitatea de material lemnos.

În urma altui control, desfășurat la data de 26 februarie a.c., polițiștii au stabilit că au fost a transmise, în vederea generării codurilor unice, informațiile standardizate din locații identificate prin coordonate geografice altele decât cele corespunzatoare provenienței legale, pentru 47 de metri cubi de  material lemnos (esență răşinoase și cherestea de esență răşinoase). Și această firmă a fost sancționată contravențional, iar materialul lemnos a fost confiscat valoric.

Acțiunea s-a desfășurat în cooperare cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Dâmbovița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here